În cadrul proiectului MET „Dezvoltarea unei metodologii de terapie prin teatru cu efect la nivel neurochimic și neurocognitiv”, se desfășoară, începând cu anul 2017, un program postdoctoral de cercetare interdisciplinară intensivă cu tema „Terapii prin teatru validate știinţific”, destinat cercetătorilor cu experinţă în psihologie, neuroștiinţă și biochimie, sub coordonarea assistant professor Phd Ioanea Carcea, de la Rutgers University (SUA). În cadrul proiectului MET sunt finanţate 7 poziţii doc și postdoc destinate cercetătorilor care nu au mai desfășurat activităţi în cadrul UNATC, conform normelor ghidului finanţării.
Programul de cercetare postdoctorală din cadrul MET aduce o dezvoltare a resurselor și competenţelor de cercetare în cadrul UNATC, consolidând, astfel, poziţia Școlii Doctorale a UNATC, unul dintre vectorii principali ai cercetării în domeniile teatru și film din România. Cercetările interdisciplinare psihologie-neuroștiinţă-teatru asupra performanţei actorului sunt fundamentale pentru dezvoltarea cunoștinţelor empirice despre procesul scenic.