Obiectivul general al acestui program de masterat este cel legat de dezvoltarea și diversificarea ofertei de învățământ pentru fructificarea abilităților dezvoltate de profesiile dobândite în programele de licență și pentru adăugarea unor abilități specifice conducerii, organizării, planificării activității în organizații și instituții teatrale, precum și pentru încurajarea inițiativelor antreprenoriale ale absolvenților și pregătirea lor pentru profesii disponibile pe piața culturală actuală.
Absolventul Masteratului de Antreprenoriat și Management al Organizațiilor Teatrale va deține deprinderea de a formula strategii și viziuni manageriale realiste pentru organizații de profil cu respectarea esteticilor domeniului; va deține capacitatea de sinteză și analiză cu instrumentele oferite de Managementul de specialitate, raportate la artele spectacolului; va putea corela conceptele estetice teoretice cu practicile gândirii manageriale; va utiliza corect terminologia dezvoltată de politicile și strategiile culturale folosind documentele legislative din domeniul de activitate; va deține capacitatea de a identifica şi analiza fenomenele culturale şi artistice din perspectivă strategică și de a înțelege şi a profesa în cadrul structurilor administrației culturale; va cunoaște responsabilitățile sociale aferente profesiei având capacitatea de a contribui la profesionalizarea domeniului; va dobândi abilități de cercetare şi de elaborare de articole şi studii de management, de marketing pentru organizații și instituții de spectacol; va avea capacitatea de a înțelege şi aplica cunoștințele de tehnică şi producție de teatru.
înscriere online
Preînscrierea se face obligatoriu online prin accesarea formularului.
Vă puteți autentifica folosind un cont Gmail, YAHOOmail, Facebook sau Linkedin.
În cazul adreselor de email (YAHOO) pot exista probleme de compatibilitate între adresa de email și site-ul de înscriere a formularului de admitere.
Obiective
La finalul perioadei de studii, absolventul va cunoaște termenii și conceptele specifice managementului și antreprenoriatului cultural; tehnicile de organizare și prezentare a activităților culturale în funcție de grupurile țintă alese; normele legislative relevante precum și cele privitoare la organizarea instituțiilor culturale. În același timp, absolventul acestui program de master va cunoaște modul de organizare a instituțiilor culturale de stat sau independente, de diferite dimensiuni sau structuri; va deține informații privitoare la modul de gestionare a situațiilor de criză, a provocărilor din instituțiile de cultură de stat și independente; va fi capabil să faciliteze dialogul și activitățile de creație comună dintre artiști, echipe de creație formate din diverse ramuri culturale; va fi capabil să aprofundeze experiența practică în sectorul cultural prin folosirea cunoștințelor teoretice pentru realizarea integrală a unor proiecte interdisciplinare; va deține capacitatea de a formula și prezenta conținuturi și idei adaptate fiecărei categorii de public în parte, cunoscând bazele legislative din domeniul artistic și cultural din România și Europa; va cunoaște fazele de concepere, accesare, implementare a proiectelor culturale finanțate prin concurs sau atragere de fonduri.
Departamentul – Arta Actorului
Departamentul Arta Actorului s-a construit pe bazele unei tradiții ce și-a arătat valoarea în timp, oferind cadrul propice educării și dezvoltării a numeroși actori recunoscuți în țară și în străinătate.
Scopul nostru este pregătirea actorului profesionist autonom, adaptat noilor tendințe artistice, deschis învățării continue, cu înțelegere profundă a modului specific de creație, conștient de rolul său în contextul artistic contemporan, capabil de performanță în orice mediu teatral și cinematografic.
Disciplinele predate aici oferă o pregătire complexă în care practica și teoria se completează firesc și necesar. În laboratorul de actorie se potențează aptitudinile specifice de bază: creativitatea, observarea, concentrarea atenției, imaginația, empatia, senzorialitatea conștientă, spontaneitatea, memoria, intuiția, libertatea de creație, disciplina, rigoarea, capacitatea de lucru în echipă. Studentul este încurajat să cunoască lumea și să se autocunoască, să analizeze structura textului dramatic, dar și să-și dezvolte aptitudinile corporale și verbo-vocale. Explicarea conceptelor teatrale, a metodelor și sistemelor de predare în arta actorului, a istoriei fenomenului teatral, a viziunilor estetice asupra spectacologiei universale sau analiza unor importante creații ale marilor actori și regizori sunt puncte importante de cercetare.
Studenții actori au ocazia să experimenteze specificul creației teatrale și cinematografice în cadrul proiectelor comune, alături de colegii lor de la Regie de teatru și film, Scenaristică, Scenografie, Coregrafie, Păpuși și Marionete, Teatrologie etc.
Departamentul Arta Actorului asigură dobândirea competențelor de bază, prin intermediul studiilor de Licență, dar și specializări specifice, prin cele două linii de Master – Arta actorului și Pedagogie teatrală. Programul de Master – Pedagogie teatrală are ca scop formarea actorului-pedagog capabil să reformuleze utilitatea creatoare a instrumentelor teatrale într-una educațională menită mediului preuniversitar, cu scopul dezvoltării personalităților viitoare adaptabile, creative, puternice.
Admitere [M]
Admitere
Înscrierea online la concursul de admitere: 08 iulie – 06 septembrie 2024
Cont Trezorerie
UNATC ”I.L.CARAGIALE” - București
CONT RO57TREZ70220F330500XXXX
COD FISCAL 4453160
TREZORERIA SECTOR 2
La detalii de plată se trece numele candidatului, facultatea și specializarea.
Documente necesare
Cursuri
Antreprenoriat și Management al organizațiilor teatrale
conf.univ.dr. Dana Suciu
prof.univ.dr. Bogdana-Adina Crețu
prof.univ.dr. Tania Filip
prof.univ.dr. Mircea Gheorghiu
prof.univ.dr. Liviu Lucaci
prof.univ.dr. Mihaela Sîrbu
prof.univ.dr. Valeria Sitaru
conf.univ.dr. Mihaela Bețiu
conf.univ.dr. Thomas Ciocșirescu
conf.univ.dr. Monica Ciută
conf.univ.dr. Roxana Colceag
conf.univ.dr. Marius Gîlea
conf.univ.dr. George Ivașcu
conf.univ.dr. Magda Jianu
conf.univ.dr. Șerban Puiu
conf.univ.dr. Dana Rotaru
conf.univ.dr. Ștefana Samfira
conf.univ.dr. Viorica Vatamanu
conf.univ.dr. Andreea Vulpe
lect.univ.dr. Ioana Barbu
lect.univ.dr. Romina Boldașu
lect.univ.dr. Isabela Bostan
lect.univ.dr. Mihai Brătilă
lect.univ.dr. Cristina Briciu
lect.univ.dr. Aurelian Burtea
lect.univ.dr. Raluca Diță
lect.univ.dr. Andrea Gavriliu
lect.univ.dr. Răzvan Georgescu
lect.univ.dr. Florin Grigoraș
lect.univ.dr. Vlad Logigan
lect.univ.dr. Ștefan Lupu
lect.univ.dr. Alexandru Pavel
lect.univ.dr. Ștefan Pavel
lect.univ.dr. Irina Sârbu
lect.univ.dr. Laura Voicu
prof.univ.dr.
Bogdana-Adina Crețu
bogdana.darie@unatc.ro
Bogdana Darie Crețu este prof. univ. dr. habil. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului, departament al cărui Director este în prezent. Este, de asemenea, conducător de doctorat; coordonator al Programului UNATC Junior; al Programului de formare continuă a cadrelor didactice Teatru aplicat pentru copii și adolescenți; al Programul de Studii Postuniversitare Arta teatrului în educație; dar și coordonator al echipei de elaborare a Programelor pentru disciplinele opționale cu specific teatral din învățământul preuniversitar; conducător științific pentru obținerea gradelor I și II în învățământul preuniversitar; Redactor-șef al Revistei de pedagogie UNATC Journal of Drama Teaching, coordonator a numeroase proiecte de teatru educațional; organizator de conferințe naționale și internaționale pe probleme de pedagogie teatrală. Este expert colaborator M.E.C. şi C.N.E.E., laureată a premiului Actors of Europe, pentru spectacolul UNATC Idiotul (2017), după F.M. Dostoievski. Actriță colaboratoare a Teatrului „L.S. Bulandra”, Teatrului Naţional Bucureşti şi a Teatrului Naţional Craiova, regizor de teatru, editor de carte universitară. Cărţi publicate (selectiv): „Arta actorului - Complex atitudinal în analiză interdisciplinară” (2018), „Improvizaţia – curs de arta actorului” (2015), „Tamara Buciuceanu. O viață închinată scenei” (2013), „Personajul extins” (2011).
prof.univ.dr.
Tania Filip
tania.filip@unatc.ro
Tania Filip este prof. univ. dr. în cadrul UNATC „.L. Caragiale” Bucureşti – Facultatea de Teatru, în cadrul Masteratului de Arta actorului. Absolventă IATC, promoția 1982, clasa profesorilor Amza Pellea și Ion Cojar, debutează la Teatrul Naţional București în „Hagi Tudose” de B. Șt. Delavrancea și „Ifigenia” de Mircea Eliade. După terminarea facultății este repartizată la Teatrul de Stat Oradea și joacă apoi la Teatrul Național Craiova și Teatrul „Nottara” din București. Colaborează cu regizori importanți ca Ion Cojar, Dan Micu, Gelu Colceag, Mircea Cornișteanu ș.a. Realizează numeroase roluri în filme sub bagheta regizorilor Dan Pița, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos, Sergiu Nicolaescu, George Cornea, Geo Saizescu, Adrian Sitaru, Cătălin Rotaru & Gabi Șarga ș.a. De asemenea, apare în numeroase producții de teatru TV, cea mai recentă fiind „Visul unei nopți de iarnă”, în regia lui Silviu Jicman. Realizează, în calitate de regizor, spectacole la Teatrul „Nottara” și la Institutul Cultural Francez și traduce piese din dramaturgia americană și britanică, alături de piesele lui A. P. Cehov. În 1991, face parte din distribuția spectacolului „Dernier hotel avant la Pentecote” de Marc Lesage și Gilles Tourman, în regia lui Marc Lesage, produs de Centre Cultural Courbevoie-Paris. În 1993, primește o bursă Fulbright și timp de un an este studentă la Southern Illinois University-Carbondale și la Lee Strasberg Theatre Institute New York. În același timp, este student-observator la Columbia University, University of Sothern California, H&B Studio, Stella Adler Conservatory și Actor Studio. După această experiență se alătură corpului profesoral al UNATC, parcurgând firesc drumul de la asistent la profesor universitar. Tania Filip predă Arta actorului la Master, realizând numeroase spectacole bazate în special pe textele lui A.P. Cehov. Cărţi publicate: „Perenitatea lui Stanislavski” și „A fost odată Stanislavski”.
prof.univ.dr.
Mircea Gheorghiu
mircea.gheorghiu@unatc.ro
Mircea Gheorghiu este prof. univ. dr. habil. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. Este conducător de doctorat. A fost, de asemenea, Prodecan al Facultăţii de Teatru și, în prezent, este Prorector al UNATC „I. L. Caragiale”. Şi-a susţinut teza de doctorat, în 2004, cu tema „Profilul Ion Iancovescu. Comicul şi plurivalenţa limbajului scenic în spectacologia primelor decenii ale secolului al XX-lea”. A susţinut o serie de workshop-uri pedagogice la nivel internaţional (India, Singapore, Australia, Coreea de Sud, China, Cehia), este colaborator permanent al revistei CONCEPT, trainer şi expert pe termen lung în echipa de cercetare a proiectului european „Competenţe în comunicare. Performanţă în educaţie” (2010-2013). Actor de teatru, film şi televiziune, colaborator al Teatrului Naţional Bucureşti, al Teatrului Naţional Craiova, al Teatrului Mic Bucureşti, al Godot Café-Teatru, a realizat roluri remarcabile în serialele de televiziune difuzate la posturile ProTv, Acasă Tv, Kanal D printre care: „Regina”, „Aniela”, „ubire şi onoare”, „Pariu cu viaţa”, „O nouă viaţă”, „Îngeri pierduţi”, „O săptămână nebună”, „Fetele lu` dom` profesor”, „Lecţii de viaţă”, „Las Fierbinţi”, „Vlad”, etc. Cărţi publicate: „Actorul total” (UNATC Press, 2005), „Actorul şi natura umană – curs de arta actorului” (UNATC Press, 2017); co-autor în volumul „Shakespeare în studiul Artei Actorului” (2016).
prof.univ.dr.
Liviu Lucaci
liviu.lucaci@unatc.ro
Liviu Lucaci is a university professor (prof.univ.dr.) at the "I. L. Caragiale" National University of Theatre and Film in Bucharest – Faculty of Theatre, Department of Acting. Currently, he is the Rector of UNATC "I.L. Caragiale" and Vice President of COMUNIC – an organization that promotes interdisciplinary academic dialogue. An actor at the "I.L. Caragiale" National Theatre in Bucharest, writer, director, and translator, Liviu Lucaci is also an expert in communication with skills in personal development, leadership, and entrepreneurial initiative. A recipient of a scholarship from the International Theatre Institute, he studied traditional Japanese theatre. He is the author of studies on acting, with a doctoral thesis titled "The Actor as Player." In the same vein, his latest book, *The Birth of the Actor*, is a theoretical exploration of the first steps in acting. In 2013, Liviu Lucaci received the Award for "Best Romanian Play of the Year," granted by the Royal House of Romania and presented at the UNITER Gala – for the play *Nostalgic Travelers*, published by Unitext Publishing House.
prof.univ.dr.
Mihaela Sîrbu
mihaela.sirbu@unatc.ro
Mihaela Sîrbu este prof.univ.dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. Este actriță, iar de-a lungul carierei sale a lucrat la Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul din Oberhausen, Gessnerallee Zürich și în sectorul independent, fiind fondatoarea Teatrului Fără Frontiere. Joacă rolul principal în filmele: Tatăl fantomă si Toată lumea din familia noastră, fiind premiată în Gala Gopo, UCIN și la IFF Belfort. A obținut Premiul Gopo pentru cea mai buna actriță în rol secundar și pentru rolul din Aferim. A făcut parte din prima trupă de improvizație din țară, iar din 2003 predă improvizație actorilor profesioniști (la teatrele din Târgu Mureș, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea), copiilor și angajaților din diferite corporații. A predat în Germania, la Athanor Akademie, și în cadrul UAT Târgu Mureș. A obținut, în SUA, certificarea pentru predarea metodei Meisner. Cărți publicate: „Arta Actorului”, „Cum să facem teatru de improvizație?”, „Curs de introducere în arta actorului”.
prof.univ.dr.
Valeria Sitaru
valeria.sitaru@unatc.ro
Valeria Sitaru este prof. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. Fost Consilier în cadrul Ministerului Culturii, Valeria Sitaru a fost profesor invitat la instituții importante din domeniul artelor performative și dramatice, precum Conservatoire National Superior d`Art Dramatique, Paris; ENSATT Lyon; ERAC Cannes. A publicat nenumărate articole dedicate artelor spectacolului, esteticii teatrale, și a scris volume de literatură ficțională și nonficțională, dintre care cele mai cunoscute sunt „În centrul atenției” și „Pentru cine bat străzile”. Timp de 20 de ani a fost actriță în cadrul Teatrului Odeon din București și a coordonat modulul francofon de Arta Actorului din cadrul UNATC. Între 1994 și 2014, a condus nenumărate granturi ca director de proiect și a organizat workshopuri prin care a organizat, alături de studenții UNATC, turnee și spectacole în Europa și în SUA. Cărţi publicate: „În centrul atenției” (Ed. Prier, 2008), „Pentru cine bat străzile” (Ed. Litera, 2009).
conf.univ.dr.
Mihaela Bețiu
mihaela.betiu@unatc.ro
Mihaela Beţiu este conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. Şi-a susţinut teza de doctorat, în 2008, cu tema „Actorul şi performanţa între normă şi abatere”. Este actriţă de teatru, film şi televiziune, colaborator al Teatrului Naţional Craiova, Teatrului „Nottara” şi al Teatrului „Ion Creangă”, Redactor-şef al revistei CONCEPT, expert colaborator MEN şi CNEE, conducător științific pentru obținerea gradelor I și II în învățământul preuniversitar. Este traducătoarea ultimei ediţii a manualului „Improvizaţie pentru teatru” de Viola Spolin (UNATC Press 2008 şi 2014), editor de carte universitară. A fost Director al Departamentului de Cercetare şi prodecan al Facultăţii de Teatru (UNATC). Este trainer şi expert pe termen lung în echipa de cercetare a proiectului european „Competenţe în comunicare. Performanţă în educaţie” (2010-2013). Cărţi publicate: „Ghidul candidatului la Actorie” (UNATC Press, 2016), „Elemente de analiza procesului scenic. Trei momente-cheie în pedagogia artei actorului: Andreea Perrucci, K.S. Stanislavski, Viola Spolin” (UNATC Press, 2019); co-autor în volumul „Shakespeare în studiul Artei Actorului” (2016).
conf.univ.dr.
Thomas Ciocșirescu
thomas.ciocsirescu@unatc.ro
Thomas Ciocșirescu este conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. Este redactor al revistei „UNATC Journal of Drama Teaching”, redactor al revistei „CONCEPT”; coordonator de proiecte de teatru educațional; participant la numeroase proiecte culturale și conferinţe; realizator de workshop-uri; membru indexat VASTA- International Voice and Speech Trainers Association; actor colaborator al Teatrului „Ion Creangă” București și Teatrului „L.S. Teatrul Bulandra”, București. Cărţi publicate: „Cuvântul în arta teatrului"(2018); „Curs de vorbire pentru actori și formatori”(2017); „Educaţia prin teatru: aplicaţii teatral-educative pentru copii și tineri” (2017).
conf.univ.dr.
Monica Ciută
monica.ciuta@unatc.ro
Monica Ciută este conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. Actriţă de teatru şi film este și trainer pentru copiii-actori de film (premii internaționale Best child young actresse/Best child/young actor – London Independent Film Awards 2018, Best child actor/actresse – Festigious International Film Festival Los Angeles 2018), trainer emoțional/comportamental Academia de tenis Victor Hănescu, regizor principal în cadrul Campaniei „Clasic e fantastic” (Teatrul Odeon&Filarmonica “George Enescu” – din 2010 până în prezent), trainer vocal pentru producții teatrale, realizator al unor compoziţii şi rearanjamente (Teatrul de Comedie, Teatrul Național Bucureşti, Teatrul de Operetă, Teatrul Metropolis). Teza de doctorat: „Structurile sonore în spectacolul teatral" (2011). Cărţi publicate: „Actorul şi vocea cântată – curs de tehnică vocală”, „Copilăria lui Beethoven” – colecţia „Copilăriile marilor muzicieni – Clasic e fantastic”.
conf.univ.dr.
Roxana Colceag
roxana.colceag@unatc.ro
Roxana Colceag este conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului și maestru coregraf. Şi-a susţinut teza de doctorat în 2006 cu titlul „Limbajul corporal – limbaj teatral”. După absolvire şi până în 1991 a deţinut roluri principale ca solist de balet în spectacolele Operei Naţionale Bucureşti. Activitatea sa de coregraf este prolifică, semnând de-a lungul vremii coregrafia şi mişcarea scenică pentru numeroase spectacole ale teatrelor din întreaga ţară – Teatrul „Ion Creangă”, Teatrul Mic, Teatrul „C.I. Nottara”, Teatrul „L.S. Bulandra”, Teatrul Ţăndărică, Teatrul de Comedie, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Odeon, Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Iaşi, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Teatrul Naţional de Operetă, Studioul „Casandra”, Sala „I. Berlogea” şi „Atelier” din cadrul UNATC. Cărţi publicate: „Corpul – penelul actorului” (Ed. Betta, 2017).
conf.univ.dr.
Marius Gîlea
marius.gilea@unatc.ro
Marius Gîlea este actor și conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. A regizat, totodată, mai multe spectacole care s-au jucat sau se joacă cu succes pe scenele diferitelor teatre din țară. Între anii 1986 și 1989, a fost angajat ca actor mânuitor de păpuși la Teatrul Gong din Sibiu, de aceea a predat și Arta mânuirii păpușii la UNATC „I.L. Caragiale”. Are ca hobby muzica. Îi place să cânte la saxofon și clarinet, a activat ca muzician în mai multe trupe de blues și jazz. Are un vis: să regizeze un music-hall. Cărți publicate: „Shakespeare în studiul artei actorului”, U.N.A.T.C. Press 2016 (coautor); „Primii pași în arta actorului” - curs practic. Anul l Semestrul l. U.N.A.T.C.. PRESS 2017; „Drama teaching - through Shakespeare”, U. N. A. T. C. Press, 2017 (coautor); „Despre improvizație” – U. N. A. T. C. PRESS 2018; „Cariera artistică între vis și realitate: studiu privind inserția pe piața muncii a absolvenților UNATC”, U. N. A. T. C. Press 2019.
conf.univ.dr.
George Ivașcu
george.ivascu@unatc.ro
George Ivașcu este conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. În prezent, este Decan al Facultății de Teatru. Aste absolvent al Secției Actorie din A.T.F, în 1993, fiind imediat angajat al Teatrului de Comedie (1993), apoi al Teatrului „Bulandra” şi al Teatrului Naţional din București(1996). Din anul 1994, este profesor de Arta Actorului în cadrul A.T.F., ulterior U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale”, iar din 2007 este fondatorul şi managerul Teatrului Metropolis, primul teatru de proiecte din Bucureşti. A fost protagonist în peste 12 filme, s-a remarcat ca actor în peste 50 de spectacole de teatru, a jucat peste 100 de roluri la Teatrul Național Radiofonic, a regizat 12 spectacole, obţinând mai mult de 30 de premii. În anul 2018, a fost deţinător al portofoliului Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, având funcţia de Ministru. Este membru al UNITER şi este invitat ca actor, profesor şi manager în diferite comisii de specialitate şi jurii de concurs.
conf.univ.dr.
Magda Jianu
jianu.magda@unatc.ro
Maria-Magdalena Jianu este profesor universitar de gramatica limbii române, desfășurând activități didactice la nivel de licență, de masterat și postuniversitar. În cadrul UNATC „I.L. Caragiale” este profesor asociat în cadrul Facultății de Teatru, Departamentul Arta actorului. Domeniile de competență sunt: morfologia, sintaxa, lexicologia, etimologia limbii române, didactica specialității, comunicarea, în care a publicat peste 40 de articole, 20 de studii, culegeri/ auxiliare pentru activitățile de curs și de seminar. A participat la congrese și conferințe naționale și internaționale, fiind membră a comitetelor de organizare a manifestărilor științifice internaționale, referent științific al unor lucrări de specialitate și de didactica specialității, membră a colegiilor redacţionale ale unor publicaţii ştiinţifice și literare. A fost membră în comisiile de admitere la facultate, în comisiile de licență și de disertație, în comisiile pentru acordarea definitivatului, a gradelor didactice II și I în învățământ pentru învățători și educatoare, membră în comisiile pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul superior( asistent, lector, conferențiar, profesor). A fost preocupată de identificarea instrumentelor de reducere a analfabetismului funcțional, de stimularea și dezvoltarea interesului elevilor și al studenților pentru lectură, pentru scrierea și exprimarea corecte în limba română, de învățarea gramaticii românei și prin alte modalități decât prin cele consacrate( de exemplu, prin jocurile teatrale). În paralel cu activitățile didactice, a fost președinta a patru ediții ale concursurilor naționale de Cultură și spiritualitate românească ale elevilor, cercetător asociat la Institutul Român pentru Drepturile Omului, membră în comitetul științific al activităților Universității de Vară pentru Drepturile Omului de la Cheia( 2010 - 2019). Este membră în Consiliul National al Burselor de Studii în Străinătate, în juriile constituite la nivel național pentru mobilitățile studențești internaționale; a fost membră a comisiilor de evaluare a activităţii bursierilor la Accademia di Romania din Roma şi Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica din Veneţia. Este voluntar în cadrul Asociației PAVEL, implicându-se în înființarea primei școli de spital din România, ca instituție care-i școlarizează pe elevii-pacienți, și desfășurând activități de terapie prin lectură și scriere literară cu copiii bolnavi de cancer, internați la Institutul Oncologic București, coordonând și revista Portrete.
conf.univ.dr.
Șerban Puiu
serban.puiu@unatc.ro
Șerban Puiu este conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. Actor și regizor, de-a lungul timpului a fost colaborator al multor teatre de prestigiu, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova ; Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu; Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov. În prezent, este directorul și regizorul Teatrului Elisabeta din Bucureşti, fiind și co-creatorul acestui proiect de succes. Este autorul cărții „Repere filosofice pe drumul gândirii actoricești”, lucrare originală în care autorul pune bazele dezvoltării de noi metode în arta actorului, pornind de la doctrinele filozofice ale unora dintre cei mai de seamă filosofi ai lumii. Ca regizor, este cunoscut în special pentru comediile de mare succes pe care le-a montat, multe dintre ele atingând cifre record de spectatori. Cărţi publicate: „Repere filosofice pe drumul gândirii actoricești”
conf.univ.dr.
Dana Rotaru
dana.rotaru@unatc.ro
Dana Rotaru este conf.univ.dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. Este actriță și regizor de teatru – montează, joacă și promovează dramaturgia românească valoroasă și teatrul muzical în România, colaborând cu Teatrul Muzical de Copii București, Teatrul Național de Operetă și Muzical „Ion Dacian”, Teatrul „Nottara”, Teatrul „L.S. Bulandra”, Teatrul Naţional Bucureşti, dar și cu spațiile independente The Fool, Godot Café-Teatru , Spice Club, Teatrul Elisabeta, Cercul Militar Național etc. Este o susținătoare a mișcării teatrale independente, punând în scenă spectacole originale, 100% românești („Parcul de distracții”, „Hașteg”, „Crezi în tine!”), dar și clasice („Steaua fără nume”). Este colaborator permanent al revistei CONCEPT şi al Ziarului Cultural Metropolis OnLine. Cărți publicate: „Jocuri Teatrale. Manual pentru clasele O-IV” (2016), „Actorul de Musical sau Tripla amenințare” (2017), „Actorul român între teorie și practică” (2018); co-autor în volumul „Shakespeare în studiul Artei Actorului” (2016).
conf.univ.dr.
Ștefana Samfira
stefana.samfira@unatc.ro
Ștefana Samfira este conf.univ.dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. În prezent, este Directorul Departamentului de Programe internaționale al UNATC.I.L. Caragiale. A absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, Facultatea de Teatru, Secția Actorie – promoția 2001. În 2002, a absolvit Studii aprofundate, specializarea Pedagogie teatrală și, în 2009, a obținut titlul de Doctor în estetică teatrală, Magna cum laudae. A urmat cursurile de Manager de proiect și de Antreprenoriat DAIRS. Din 2002, preda la Facultatea de teatru, secția Arta actorului . Dintre spectacolele în care a jucat: „Lolita”- Teatrul Mic, „Odiseea 2001”- Teatrul „Bulandra”, ambele în regia Catalinei Buzoianu; „Hoții de frumusețe”, regia Chris Simion; „Magnolii de Otel”, regia Ricard Reguant, Teatrul Avangardia. A semnat regia unor spectacole ca: „Stele in lumina dimineții” de Alexander Galin (C.C. Bălcescu); „Șantaj” de Ludmila Razumovskaia (C.C. Bălcescu); „Cameristele” de Jean Genet (Teatrul Arca); „Servieta de doc”de Mihail Zoscenko (Palatul Copiilor București); „Crystal” de Fred Vargas (sala Grand Cinema & More, Sala Epika); „Și caii se împușcă, nu-i așa ?” de Horace McCoy (Palatul Copiilor București); „Audiția” de Alexander Galin (Teatrul Metropolis, Sala Gloria); „Allex și Morris” de Michael Elkin (Teatrul Avangardia). În film, a debutat in „Sarea in bucate”, regia Radu Penescu, apoi au urmat numeroase întâlniri cu regizori renumiți: Costa Gavras („Amen”), Jacqes Cuq („Femeia din umbra”), Raul Ruiz ( „Unne place parmi les vivants”), F.F. Copolla („Youth without youth”), Adrian Sitaru („Decizii”), Nuțu Cărmăzan („Dragoste de mama”), Iura Luncașu („Iubire ca-n filme”, „Aniela”), Mihai Manolescu („O noapte furtunoasa”), Catrinel Danaiata („Dublul”). Publicații: „Jocuri teatrale, manual pentru clasele IX-XII”, București, UNATC Press, 2016; „Actorul sau viața operei de arta" , UNATC Press, 2020.
conf.univ.dr.
Viorica Vatamanu
viorica.vatamanu@unatc.ro
Viorica Vatamanu – actriță de teatru și film, este conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. A absolvit Facultatea de Teatru, Secția Actorie, în 1991, la Clasa profesor Sanda Manu, în cadrul Academiei de Teatru și Film „I.L. Caragiale” din București. A urmat, la Academia Română, cursurile doctorale în cadrul Institutului de Psihologie. Obține titlul de Doctor în Teatru la UNATC, în 2008. A jucat în foarte multe spectacole de teatru, în țară și străinătate, fiind angajată (în cumul de funcții) în următoarele teatre: Teatrul „M. Eminescu” din Botoșani, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie, Teatrul „Nottara”, Teatrul Național din București, Teatrul Dramatic din Brașov și Teatrul Româno-American, cu care a făcut turnee în SUA și Canada. A jucat în spectacole realizate de regizori importanți ca: Adrian Lupu, Boris Perevoznic, Mihai Malaimare, Laurian Oniga, Sanda Manu, Eusebiu Ștefănescu, Cătălina Buzoianu, Petre Bokor, Alexa Visarion, Gavriil Pinte, Cristian Munteanu și alții. A interpretat roluri importante în filme, având ca regizori pe: Dan Pița, Wail Istambulli, Stere Gulea, Sinișa Draghin, Martin Papirowski și alții. A realizat numeroase spectacole–recital (în întregime), pe care le-a jucat cu succes, fiind laureată a diferitelor festivaluri de interpretare: „Eminesciana”, „Porni Luceafărul” la Botoșani (în patru ani consecutivi), „Mihnea Dragomir”, la Brăila; „Lucian Blaga”, la Alba Iulia; „Gala recitalurilor dramatice”(doi ani, consecutivi), la Bacău; „Gala tânărului actor” (doi ani consecutivi,) la Costinești. Realizează nenumărate spectacole-concert alături de percuționistul Alexandru Matei (prof. uni. dr.), este invitată în multe emisiuni culturale la diferite televiziuni, susține nenumărate cursuri de expresivitate a vorbirii și workshop-uri la diferite teatre din țară, fundații, cluburi și corporații, lucrând cu profesioniști de teatru și film dar și cu oameni din diferite medii: politicieni, doctori, procurori, profesori, psihologi, manageri, jurnaliști, diplomați, directori de firme, antreprenori, preoți etc. Pe lângă UNATC, predă la Universitatea București, Facultatea de Jurnalism, la Universitatea „Hyperion”, facultatea de Teatru și Film. Scrie articole de specialitate în revistele UNATC. În 2010, i-a apărut cartea: „Psihologie și expresivitate”, la Editura UNMB, București.
conf.univ.dr.
Andreea Vulpe
andreea.vulpe@unatc.ro
Andreea Vulpe este conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. De asemenea, este regizor de teatru. La începutul cariere sale a fost membru al companiei Teatrului Național București (1990 - 1998). A regizat peste 40 de spectacole în teatre de prestigiu și a câștigat numeroase premii, printre care: Premiul pentru cel mai bun spectacol la Gala UNITER 2016 TV (pentru Vandalul), Premiul de regie la FESTIN 2019 (pentru Yonkers), Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul International Kisvarda, Ungaria (pentru Livada de vișini). A fost actor în filme ca: 6,9 Richter, Restul e tăcere, Filantropica etc. și director de casting. Traduce și publică piese clasice și contemporane. În cadrul UNATC „I. L. Caragiale” a fost profesor de Regie, începând din 1990, iar din 2000 continuă ca profesor de Arta actorului. De asemene, a fost și visiting professor la facultăți ca: UBB, Cluj și UAT, Târgu Mureș. A susținut conferințe și workshop-uri la. Sundance Institute Theatre Workshop, SUA, ITT/UNESCO - Sinaia, etc. Este membru în boardul PROSPERO Theatre Network - ELIA și reprezentant în Interarts Thematic Network, Socrates, membru fondator al OLIVE NETWORK. A fost și Director de relaţii internaţionale la UNATC „I. L. Caragiale” și Consilier la Ministerul Culturii. Cărți publicate: „Copilul tragic - sau despre dimensiunea metafizică a comicului cehovian.”
lect.univ.dr.
Ioana Barbu
ioana.brabu@unatc.ro
Ioana Barbu este lect. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. Este, de asemenea, actriță colaboratoare la Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Centrul Cultural „Nicolae Bălcescu”, Teatrul Avangardia, Godot Café-Teatru, Teatrul de Artă, Teatrul Arca (La Scena). A lucrat cu regizori de teatru precum: Victor Ioan Frunză, Dragoș Galgoțiu, Iarina Demian și regizori de film precum: Tudor Giurgiu, Sinișa Dragin, Dinu Tănase. În urma participării la Gala Tânărului Actor 2008, cu spectacolul „Dactilograful” de M. Schisgall, regia Vlad Cepoi, a câștigat Premiul „Sică Alexandrescu”. Pentrul rolul Alex din filmul „Legături bolnăvicioase”, regia Tudor Giurgiu a primit Premiul pentru debut U.C.I.N., 2007; Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalului de Film de la Pecs, Ungaria, 2006; Premiul special al juriului la Festivalul de Film Anonimul, România, 2006. Cărți publicate: „A fi sau a nu fi în lumea lui Shakespeare” (UNATC Press, 2017), „Elemente de analiză a textului shakespearian. Curs introductiv pentru arta actorului” (UNATC Press, 2020)
lect.univ.dr.
Romina Boldașu
romina.boldasu@unatc.ro
Licențiată în arta actorului, cu studii de Masterat atât în actorie (East 15 Acting school), cât și în pedagogie teatrală (UNATC), a obținut titlul de Doctor în Teatru și Artele spectacolului, în anul 2020. S-a format atât ca actriță, cât și ca pedagog teatral în România, cât și în afara țării (Danemarca, Marea Britanie, Franța) participând la numeroase workshopuri, conferințe și stagii Erasmus. Este co-autoarea mai multor cărți printre care se numără: „Jocuri Teatrale: Manual pentru clasele V-VIII”, UNATC Press; „Jocuri teatrale de la A la Z”, UNATC Press, București, București; „Gramatica prin Jocuri Teatrale”, UNATC Press, București, „12 Repovestiri pentru cultura generală a copiilor”, UNATC Press; a programelor școlare; Eu și scena, Teatru și noi, Laboratorul de teatru și autoarea cărților „Corpul instrument și corpul creator în arta actorului”, UNATC Press, București și „Despre expresivitate corporală în arta actorului”, UNATC Press, București. Se implică activ atât în formarea actorului/artistului, viitor pedagog, cât și în cercetarea influenței teatrului asupra omului și a societății, fiind implicată în mai multe proiecte (MET, Caravana UNATC Junior, Școala intensivă de teatru etc).
lect.univ.dr.
Isabela Bostan
izabela.bostan@unatc.ro
Izabela Bostan este lect. univ. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. Este coregraf și a absolvit, în cadrul UNATC „I. L. Caragiale”, Secţia de Coregrafie. Și-a îndreptat atenți și către zona filmului, fiind absolventă a Masterului „Estetica filmului și a publicității audiovizuale”. Și-a susținut teza de doctorat cu lucrarea „Valențele filmului muzical American”. A lucrat ca director de casting și a realizat filmele documentare: „Armenopolis – Suflet armenesc”, „Recunoaște 1915”, „Noravank – între legendă și realitate”, „Hagigadar – Regăsirea speranţei”, „Ajunul sărbătorilor în Lereşti”. Ca actriţă în filmul „Campioana”, în regia Elisabetei Bostan, a obţinut Marele Premiu la Festivalul Internaţional pentru Tineret de la Cairo şi alte importante premii pentru interpretare feminină, în cadrul unor festivaluri internaţionale de film. Cărţi publicate: „Filmul muzical american între strălucire şi profunzime” (2014).
lect.univ.dr.
Mihai Brătilă
mihai.bratila@unatc.ro
Mihai Brătilă este lect. univ. dr. în cadrul Departamentului de Arta actorului din cadrul UNATC şi şi-a susţinut teza de doctorat în 2010 cu tema „Ascetica şi mistica artei actorului”, obţinând titlul Magna cum Laudae. Regizor de teatru, film şi televiziune (a absolvit în 2001 specializarea Regie de Teatru, la clasa prof. univ. dr. Valeriu Moisescu), a colaborat cu Teatrul de Comedie (2012 – “Autobahn” de Neil LaBute, 2005 – “Artă” de Yasmina Reza), Teatrul Act (“After Play” de Bryan Friel) şi a semnat regia a numeroase proiecte de absolvire în cadrul UNATC. Activitatea sa de regizor de televiziune este prodigioasă. În perioada 2014-2017, a semnat regia serialului “Family Stories/Afaceri de familie” (producător Constantin Entertainment, Difuzare ProTv, pentru 9 seriale în sezonul 1, 11 seriale în sezonul 2, 34 de seriale în sezonul 3, 25 de seriale în sezonul 4) şi a unor seriale de mare succes precum “Îngeri pierduţi” (2012), “Moştenirea” (2010-2011), “Aniela” (2009-2010), “Îngeraşii” (2008-2009), “Arestat la domiciliu” (2008). Ca actor de teatru, film şi televiziune (a absolvit în 1998 specializarea Actorie, la clasa prof. univ. dr. Dem Rădulescu), Mihai Brătilă a obţinut numeroase premii de interpretare masculine: 1987, 1988 – Festivalul de film Costineşti şi Festivalul de film Piatra Neamţ (rol Matei Oprişan, filmul “Cântec în zori”, regia Dinu Tănase), 1988 – Festivalul de film Costineşti (rol Nelu – filmul “Nelu”, regia Dorin Doroftei), 1998 – Festivalul Cinema Iubit (rol Tânărul – filmul “N-am nimic pe sub tricou”, regia Mary-Anne Georgescu), 1998 – Gala Absolvenţilor (rol Primul – “Dictatorul”, regia Claudiu Goga), jucând, de asemenea, în trei dintre filmele lui Lucian Pintilie (“O vară de neuitat”, “Prea târziu”, “Terminus Paradis”), în regia lui Cristi Puiu (“Moartea domnului Lăzărescu”, “Un cartuş de Kent şi-un pachet de cafea”), Andrei Enache, Tudor Giurgiu şi Radu Muntean. Cărţi publicate: „Actorul total” (UNATC Press, 2015) Cursuri: Arta actorului, Improvizaţie scenică (UNATC licenţă).
lect.univ.dr.
Cristina Briciu
cristina.briciu@unatc.ro
Cristina Briciu este lector univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. Este actriță de teatru – la Teatrul „Al. Davila”, Pitești; Teatrul Valah, Giurgiu; Teatrul „V.I. Popa”, Bârlad și colaborator la Teatrului Național București –, dar și de film și televiziune, este membru în echipe de proiecte ale UNITER-ului în spectacole de teatru social și educație prin teatru, Vicepreședinte al Asociației Transcena, având ca domeniu prioritar de activitate educația prin tehnici de teatru ca metodă alternativă de educație, cu experiență în folosirea exercițiilor de sociodramă, drama-terapie și teatru forum. A fost laureată a Galei Premiilor TVR Cultural în 2012. A coordonat proiecte de licență selectate în festivaluri, spectacole UNATC, care au obținut premii individuale de interpretare în Gala Absolvenților și Festivalul STS, în 2011 și 2017. Cărți publicate: „Actorul: histrion și terapeut al societății contemporane” (2019)
lect.univ.dr.
Aurelian Burtea
aurelian.burtea@unatc.ro
Aurelian Burtea este lect. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. A absolvit, în 1988, IATC – Facultatea de Teatru, Secția Actorie, la Clasa prof. Mircea Albulescu. Este Doctor în teatru, cu lucrarea: „Realism și experiment investigație metafizică în dramaturgia americană interbelică”, din 2002. A jucat în diverse spectacole la: Teatrul Dramatic Brașov,Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul Național de Operetă și Teatrul Evreiesc de Stat București. A întreprins turnee artistice în: Israel, Austria, Germania, Franța etc. A colaborat la producția a zeci de spoturi publicitare și filme artistice (coproducții Ro-Uk, Ro-USA etc.).
lect.univ.dr.
Raluca Diță
raluca.dita@unatc.ro
Raluca Rusu Diță este lector .univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. A absolvit UNATC „I.L . Caragiale”, Secția Actorie, clasa prof. univ. dr. Gelu Colceag, promoția 2005. A urmat, ulterior, cursurile Masterului de Actorie si cursurile Școlii Doctorale din cadrul aceleiași universități . A jucat pe scena Teatrului de Comedie, Teatrului Foarte Mic, Teatrului Metropolis, Teatrului ACT și a Teatrului Arca, în spectacole semnate de regizorii: Gelu Colceag, Cristi Juncu, Emanuel Pârvu, Doina Antohi. A jucat în filmul „Portretul luptătorului la tinerețe”, regia Constantin Popescu. În calitate de cadru didactic a coordonat, în cadrul UNATC „I.L . Caragiale”, mai multe proiecte de licență, precum și proiecte de teatru educațional care au avut loc în afara cadrului universitar ( Godot Café-Teatru, Fundația Odiseea). Cărți publicate: „Amprenta Sacrului”, Ed.UNATC Press, București, 2017.
lect.univ.dr.
Andrea Gavriliu
andrea.gavriliu@unatc.ro
Andrea Gavriliu a absolvit în 2008 Facultatea de Teatru și Film din Cluj-Napoca la clasa prof. dr. Bács Miklós, secția Actorie. În 2013 a absolvit masteratul în Artă Coregrafică la UNATC București, clasa prof. dr. Raluca Ianegic, pe parcursul căruia a realizat spectacolul „Zic Zac”, care i- a adus în 2014 premiul special al senatului UNITER pentru teatru-dans și în 2017 premiul de excelență UNACOR pentru regie și coregrafie. În 2019 i s-a acordat premiul special al senatului UNITER pentru mișcare scenică. În 2022 i s-a acordat titlul de Doctor în Teatru și Artele Spectacolului (Summa Cum Laudae) în cadrul Școlii Doctorale de Teatru de la Cluj, titlul tezei sale fiind: „Dans văzut, dans dansat, dans creat. Perspective coreologice”. A realizat spectacole de teatru fizic precum: „Hotel PM” (Teatrul German de Stat Timișoara, 2015), „Sărbătoarea primăverii” de Igor Stravinski („M Studio” Sfântu Gheorghe 2016), „Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri” (Teatrul de Nord Satu Mare, 2018), „OST (Organic Sound Twist)” (Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, 2017), „Zadarnic de frumos” (Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiu Secuiesc, 2019), „Cataclisma” (Unteatru, București, 2019), „Outfitul șearpelui” și „Viva la vulva!” de Marius Aldea (Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, 2020 și 2021), „M de la Murphy” (Teatrul Național București, Programul „9G la TNB”, 2020), „Pam param” („M Studio” Sfântu Gheorghe, 2020), „Fiesta” (Teatrul Național „Ivan Vazov” Sofia”, 2022), „Privitor” (Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, 2022), „SF (Super fragil)” (Teatrul Excelsior București, 2023) și altele. A colaborat cu regizori precum Mihai Măniuțiu, Radu Afrim, Andrei Șerban, Vlad Massaci, Alexander Hausvater, Kazuyoshi Kushida, Andrei Măjeri, Alexander Morfov și alții. În prezent, este coregraf la Teatrul Național „Lucian Blaga” și lector universitar la Facultatea de Teatru din cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. A participat la workshop-uri precum: „Trinity Laban Summer Dance School” din Londra, „Eastman Summer Intensive” din Antwerp, Paris Summer Academy cu Rob Hayden, „B12 – Intention and Potential” cu Hannes Langolf în Berlin, „Share Intensive” la Paris și altele.
lect.univ.dr.
Răzvan Georgescu
razvan.georgescu@unatc.ro
Răzvan Georgescu, bas-bariton, este o prezență constantă pe scenele din țară și străinatate. Este solistul Filarmonicii George Enescu și solist invitat în majoritatea scenelor de operă și concert din România. De asemenea, este solist la San Francisco Lyric Opera. A absolvit Conservatorul din San Francisco, California, in anul 2004 și studiile doctorale la Universitatea Națională de Muzică din București. Are de asemenea studii superioare în regie de teatru și scenaristică de film, la Universitatea Nationala de Arta Teatrala și Cinematografică. In paralel, Razvan Georgescu este regizor muzical, căntăreț, actor și traducător pentru dublajele în limba româna ale filmelor de desene animate produse de principalele case americane de productie: Walt Disney, Universal, Dream Works, Paramount, Pixar, etc. Are, de asemenea, o laborioasă activitate de cronicar muzical al revistei Actualitatea Muzicală. Activitatea sa de cronicar a început în anul 2019, iau un an mai tarziu, în 2020, Răzvan Georgescu a obținut titlul de „Cel mai bun cronicar muzical”, acordat anual de Uniunea Compozitorilor.
lect.univ.dr.
Florin Grigoraș
ion.grigoras@unatc.ro
Ion Florin Grigoraș este lect. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. A absolvit Academia de Teatru și Film (ATF), Secția Actorie, în 1996, la clasa Profesor universitar Olga Tudorache, Lector universitar Adrian Pintea. Înainte de ATF, a lucrat timp de doi ani ca actor-mânuitor la Teatrul de Păpuși din Galați. În prezent, este actor de teatru și film, regizor. A susținut, de asemenea, numeroase workshop-uri de dezvoltare personală prin teatru, dedicate tinerilor, în cadrul mai multor asociații și organizații non-profit. În 2010, obține un International Certificate în Noh, Kyogen, Butoh și Kabuki de la Toho Gakuen College of Drama and Music din Tokyo, iar în 2011, obține diploma de Doctor în Teatru, coordonator Profesor universitar doctor. Mihaela Tonitza Iordache. A regizat, printre altele, câteva spectacole de licență premiate la diverse festivaluri („American Buffalo” de David Mamet, „Omul Pernă” de Martin McDonagh). Cărți publicate : „Symbolon Mundi. O filo-sophie a fenomenului teatral” (Editura Estfalia, 2011)
lect.univ.dr.
Vlad Logigan
vlad.logigan@unatc.ro
Vlad Logigan este lect.univ.dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. S-a născut în Iași, în 1983, și a absolvit prima promoție de actorie a Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, în 2002, an în care este admis primul cu bursă la facultățile de actorie de la Iași, Cluj și la UNATC „I.L. Caragiale”, București. A urmat cursurile Facultății de Actorie din cadrul UNATC „I.L. Caragiale”, iar la cererea profesorilor a făcut doi ani într-unul, absolvind în 2005 la Clasa prof. univ. dr. Gelu Colceag. A urmat cursurile de Masterat Arta actorului, apoi pe cele ale Școlii doctorale din cadrul UNATC, absolvind cu teza „Triada shakespeariană: clovn, bufon, nebun. Sursa fundamentală în formarea actorului modern”. A jucat în zeci de spectacole pe scenele teatrelor bucureștene, ca: Teatrul Mic, Teatrul „L.S. Bulandra”, Teatrul Metropolis, Teatrul National București, Teatrul Odeon, Teatrul de Comedie, Teatrul Dramaturgilor, Godot Café-Teatru, UNTEATRU, Teatrul Foarte Mic. A jucat în filme, dintre care: „Nuntă în Basarabia”, „Selfie”, „Selfie 69” „Ghinionistul”, „Moromeții 2” și în serialul „Ai noștri”.
lect.univ.dr.
Ștefan Lupu
stefan.lupu@unatc.ro
S-a născut pe 8 mai 1985, la Sfântu Gheorghe. A absolvit Facultatea de ”Teatru si Televiziune” din cadrul Universității “Babeș-Bolyai”, Cluj Napoca, secția actorie, promoția 2004-2008, avându-l ca profesor pe Miklos Bacs. Între anii 2008-2010 a urmat studiile masterale ale Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC), secția actorie. În anul 2019 şi-a finalizat studiile școlii doctorale din cadrul U.N.A.T.C., sub îndrumarea conf. univ.dr. Paul Chiributa și prof. univ.dr. Gelu Colceag, cu teza de doctorat “Tehnica jocului cu masca în arta Actorului (Actorul Neodimensional)”. În prezent urmează cursurile de master regie de teatru la Institutul Internațional de Arte Performative – NIPAI Berlin și este lector univ. dr. în cadrul U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale”, unde predă la Licență şi Master, cursuri de Teatru fizic, Mişcare scenică si Dans contemporan. Din anul 20008 este actor angajat la Teatrul Mic din București, iar de la finalul lunii noiembrie a anului trecut deține si functia de manager interimar al Teatrului Mic. Colaborează cu LINOTIP – Centru Independent Coregrafic și cu diferite teatre din Bucuresti, atât ca actor cât și ca dansator sau coregraf, axându-se în special pe conceperea spectacolelor în care semnează coregrafia și regia acestora.
lect.univ.dr.
Alexandru Pavel
alexandru.pavel@unatc.ro
Alexandru Pavel este lect. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta Actorului. A absolvit Facultatea de Teatru în cadrul UNATC „I. L. Caragiale”, specializarea Arta Actorului, în 2008, la clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu. A urmat apoi cursurile de Masterat Arta Actorului, coordonator prof. univ. dr. Gelu Colceag, iar mai apoi pe cele ale Școlii doctorale din cadrul UNATC, absolvind cu teza „Fundamentele construcției relației scenice”, coordonator prof. univ. dr. Olga Delia Mateescu. A jucat în spectacole cu piese de William Shakespeare, A. P. Cehov, I. L. Caragiale, Mihail Sebastian etc. pe scenele teatrelor bucureștene, precum Teatrul „L.S. Bulandra”, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul Dramaturgilor Români, Centrul Cultural „Lumina”, colaborând cu regizori ca Victor Ioan Frunză, Andrei Șerban, Claudiu Goga. A fost asistent de regie în cadrul unor producții de Masterat Arta Actorului UNATC, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză.
lect.univ.dr.
Ștefan Pavel
stefan.pavel@unatc.ro
Ștefan Pavel este actor, absolvent al UNATC „I.L. Caragiale” București (licență și masterat) în 2014. A jucat și pentru opt sute de oameni, și pentru doi. A jucat și în săli cu rezonanță istorică, dar și în apartamente, pub-uri, saline, uzine de apă, autobuze. A colaborat și cu teatre de stat din București sau din provincie, dar și cu o mulțime de companii independente. A jucat comedii clasice, bulevardiere, polițiste, drame istorice, teatru pentru copii, teatru de animație, teatru de stradă, teatru de apartament sau seriale de televiziune, pe texte scrise de Cehov, Molière, Shakespeare, Caragiale, Sebastian, Teodor Mazilu, Eugen Ionesco, Tudor Mușatescu, Matei Vișniec, Alecsandri, Delavrancea, Feydeau, Joseph Kesserling, Robert Thomas, dar și de autori contemporani. A scris o teză de doctorat cu titlul „Tipologii și destine în dramaturgia lui Mihail Sebastian”, iar din octombrie 2022 este lector universitar doctor la catedra de Arta Actorului din cadrul UNATC. Tot de atunci își desfășoară cercetarea postdoctorală cu titlul „Ritmul în teatru, teatrul în Operă”, care are ca scop colaborarea dintre studenții de la departamentul de Arta Actorului, UNATC, cu soliști, instrumentiști sau balerini ai Operei Naționale din București, în cadrul Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”.
lect.univ.dr.
Irina Sârbu
irina.sarbu@unatc.ro
Irina Sârbu este lect. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. Este trainer vocal, actriţă de teatru, pianistă, ilustrator muzical, vocalistă de jazz cu numeroase concerte în ţară şi străinătate. Şi-a susținut teza de doctorat, în anul 2015, cu teza: „Teatrul muzical pentru copii: eveniment artistic şi act educativ”. A fost distinsă cu „Premiul special al juriului”, la Gala UNATC 2006; „Premiul pentru debut în jazz” (2004); „Premiul pentru debut”, la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi (2006); „Premiul Tinereţea Jazz-ului” (2011) şi Premiul „CD-ul Etnojazz al anului 2015”. Este colaborator al Big Band Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Camerata Regală şi Bucharest Jazz Orchestra. Este fondator al trupei de jazz Irina Sarbu Band. Este co-fondator al proiectului „Clasic e fantastic” (Teatrul Odeon & Filarmonica „George Enescu”). Cărţi publicate: „Teatrul muzical pentru copii” (2019) și, în colaborare cu Monica Ciută, „Copilăria lui Beethoven” (2020).
lect.univ.dr.
Laura Voicu
laura.voicu@unatc.ro
Laura Voicu este lect. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru, Departamentul Arta actorului. A absolvit, în anul 2010, ciclul de Licență la U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale”, la clasa profesorilor Ion Cojar și Adrian Titieni și, în anul 2012, Masteratul, la clasa profesorilor Tania Filip și Radu Gabriel. A urmat cursurile Școlii doctorale ale aceleiași universități, având ca profesor coordonator pe Olga Delia Mateescu, iar trei ani mai târziu, în anul 2015, și-a susținut teza de doctorat cu titlul: „Haosul contemporan și cuvântul pe scenă”. A fost coordonator al cursurilor de „Dezvoltare personală prin teatru” pentru copii cu deficiențe de vedere, coordonator pentru cursuri de teatru pentru adolescenți și adulți și a făcut parte din echipa de organizare a Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru (2015 – 2019). Este actriță în proiecte de teatru independent (Teatrul Vasilache, București), dar și actriță colaboratoare a Teatrului „Tudor Vianu”, Giurgiu, din anul 2017. A lucrat, de asemenea, ca regizor pentru spectacolul de copii „Fabrica poveștilor”, la Teatrul „Tudor Vianu”, Giurgiu. A participat, ca actriță, cu spectacolul „Parada” de Alexandr Galin, la Festivalul „Mircea Albulescu”, ediția a VII-a, unde producția a obținut premiul pentru „Cel mai bun spectacol”. Este trainer pentru modulul „Expresivitatea vorbirii și instrumente specifice”, în cadrul cursului „Rolul comunicării didactice în gestionarea clasei de elevi”, organizat de PROEDUS. Cărți publicate: „Haosul contemporan și cuvântul pe scenă” (Editura Universitaria, Craiova, 2017), Capitolul 18 – „Educația prin teatru a grupurilor vulnerabile” în volumul „Managementul grupului în pedagogia teatrală și cinematografică” (Editura UNATC Press, 2019), „Vorbirea de performanță, cu pași mici de la teorie la practică” (Editura UNATC Press, în curs de publicare)
MASTER
Antreprenoriat și Management al organizațiilor teatrale- Cursuri:
MASTER
Antreprenoriat și Management al organizațiilor teatrale