Înscriere program de studii postuniversitare „Arta teatrului în educație”

UNATC organizează o nouă sesiune a programului de studii postuniversitare „Arta teatrului în educație”, cu înscriere de pe 12 octombrie 2026. Acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și înregistrat în Registrul Național al Programelor Postuniversitare (RNPP), la poziția 236, programul se va desfășura începând cu 19 octombrie 2026 și se adresează absolvenților cu licență în domeniul Teatru și artele spectacolului, de la specializările Actorie și Păpuși-marionete. 
Cursurile din cadrul acestui program sunt: Didactica Artei Actorului; Spectacole de teatru pentru elevi; Jocuri teatrale pentru incluziune socială; Dramaturgie pentru copii și adolescenți.

Înscrierile se fac în perioada 12-14 octombrie 2026. Dosarul de înscriere va conține următoarele documente:
1. fișă de înscriere (anexată) completată și salvată ca pdf;
2. notă de informare (anexată) completată și salvată ca pdf;
3. copie certificat de naștere;
4. copie de pe cartea de identitate;
5. copie de pe certificatul de căsătorie (pentru a dovedi schimbarea numelui);
6. copie de pe diploma de bacalaureat față-verso;
7. copie de pe diploma de licență față-verso.

Dosarul de înscriere se depune în format digital pe adresa de email mady.codalbu@unatc.ro până miercuri, 14 octombrie 2026, ora 16:00 (orice întârziere nu va fi luată în considerare). Toate documentele de înscriere vor fi scanate și salvate într-un singur document pdf conform ordinii mai sus menționate, care va fi denumit cu numele candidatului. Dosarele incomplete sau care nu respectă condițiile precizate nu vor fi luate în considerare. Există programe care se pot descărca și oferă servicii de transformare a imaginilor în pdf (convert jpg to pdf) și de lipire a mai multor documente pdf (merge pdf), precum: https://tools.pdf24.org/ro/creator. 

Cursurile se vor derula în sistem hibrid, începând cu 19 octombrie 2026, conform unui orar care va fi distribuit după finalizarea perioadei de înscriere. 
Programul este gratuit, fiind finanțat de Ministerul Educației și Cercetării, prin FDI, în cadrul proiectului „

Student implicat, viitor echilibrat” (CNFIS-FDI-2026-F-1201).