Anunțuri Presă Știri

Comunicat

În contextul conflictului militar din Ucraina și a tragicelor sale consecințe, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București își exprimă profunda dezaprobare și condamnă ferm orice formă de agresiune sau abuz, militar sau non-militar, ce periclitează valorile democratice, libertatea și drepturile individului, suveranitatea statului. Sacrificarea vieții umane pentru rațiuni pur ideologice aparține unei etape istorice rușinoase ce nu ar mai trebui să se repete niciodată.


Comunitatea UNATC este fidelă misiunii sale de educație artistică, axată pe ființa umană și pe folosirea emoțiilor, ca formă de dialog constructiv și metodă de soluționare pașnică a conflictelor. Educația artistică a acestui secol înseamnă empatie și înțelegere și se desparte radical de orice formă de abuz asupra omului și libertăților sale.Profesorii și studenții UNATC se declară solidari cu toate victimele inocente ale acestui conflict armat și cu întreaga comunitate artistică din teritoriile afectate.