Tehnician TR. I

UNATC „ I L Caragiale” organizează concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante de: Tehnician TR. I. Pentru alte detalii sau rezultate se poate consulta pagina oficială anunțului.

Anunț

UNATC  „ I L Caragiale”  organizează concurs conform H.G. nr. 1336/2022, pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante de tehnician tr. I, din cadrul Serviciului Tehnic Administrativ și Întreținere,  normă întreagă, 8 ore/zi, un post, perioadă nedeterminată, cu perioadă de probă 90 zile.

Condiții generale:

  • are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  • nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
  • nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Pentru participarea la concurs candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii specifice:

  • Studii absolvent minim 10 clase;
  • Atestat zugrav;
  • Vechime în muncă minim 6 ani;
  • Vechimea în specialitatea ocupării postului constituie avantaj.

Pentru înscriere dosarul va conține

  • formular tip de înscriere la concurs, se va completa la sediul universităţii;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  • copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  • copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
  • copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  • certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  • certificat medical eliberat de către medicul specialist de medicina muncii în baza avizului medical emis de către medicul specialist psihiatru şi a adeverinţei medicale eliberate de către medicul de familie conform art. 1 din Ordinul nr. 4060 din 27 martie 2024 privind aprobarea modului de acordare a avizelor medicale pentru exercitarea funcţiilor didactice de predare sau didactice auxiliare şi a modelului de certificat medical pentru încadrarea într-o funcţie didactică de predare sau didactică auxiliară din învăţământul superior;
  • certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare,
  • curriculum vitae, model comun european.

    Documentele se vor prezenta și în original.

Înscrierea şi depunerea dosarului se va face la Serviciul Managementul Resurselor Umane începând cu data de: 16.09.2024 până în data de 27.09.2024 ora 1330.

selecţia dosarelor de înscriere:

  • desfăşurare în data de 30.09.2024;
  • comunicarea rezultatelor 30.09.2024 după ora 1630;
  • depunerea contestaţiilor 01.10.2024 până la ora 1400;
  • comunicarea  rezultatelor în urma soluţionării contestaţiilor 02.10.2024 după ora 1630

proba practică: 

  • desfăşurare în data de 14.10.2024, ora 1000
  • comunicarea rezultatelor 14.10.2024, după ora 1630
  • depunerea contestaţiilor 15.10.2024, până la ora 1400;
  • comunicarea rezultatelor finale: 16.10.2024, după ora 1630.  

interviul:

  • desfăşurare în data de 17.10.2024, ora 1000
  • comunicarea rezultatelor 17.10.2024, după ora 1630
  • depunerea contestaţiilor 18.10.2024, până la ora 1200;
  • comunicarea rezultatelor finale 21.10.2024, după ora 1630

Bibliografie 

1. Legea 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă.
2. Legea 317/2006 privind apărarea împotriva incendiilor – actualizată
3.Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare

  • Titlul II, cap. II Executarea contractului individual de muncă;
  • Titlul V Sănătatea și securitatea în muncă;
  • Titlul XI, cap. II Răspunderea disciplinară;
  • Titlul XI, cap. III Răspunderea patrimonială.

4. Hotărârea de Guvern 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006;
5. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu completările și modificările ulterioare;
6. Regulamentul de organizare interioară al UNATC I L Caragiale București;

Tematica:

1. Răspunderea disciplinară;
2. Codul de conduită a personalului contractual.
3. Obligații ale lucrătorilor privind securitatea și sănătatea în muncă
4. Reguli privind apărarea împotriva incendiilor la locul de muncă

Informaţii

Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale.
Strada Matei Voievod, nr. 75-77,
Sectorul 2, 021452, Bucureşti, 021 252 7457.

Informaţii suplimentare se pot obţine pe site-ul universității și la sediul din
Strada Matei Voievod nr. 75-77,
Sector 2, Bucureşti sau la telefon 0733400943.

RezultateSelecție dosar