conf. Matei Branea
Matei Branea, regizor de film de animație, autor de bandă desenată, ilustrator și caricaturist, este conf. univ. dr. la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” – Facultatea de Film, Departamentul Animație și Interactivitate. În prezent, este Directorul Departamentului și coordonează programul de Master Film de Animație. În perioada 2017-2019, a fost Prorector pentru Imagine, Relații Internaționale și Relații cu Studenții. În 2000, a absolvit programul de Licență Comunicare Audiovizuală unde a studiat scenaristică-filmologie și, în 2003, programul de Master Comunicare Audiovizuală în Contextul Globalizării, ambele în cadrul UNATC „I.L. Caragiale”. A obținut, în 2015, titlul de Doctor în domeniul Cinematografie ș Media cu lucrarea „Discursul cinematografic comic în animația de scurtmetraj”. Matei Branea este cunoscut în mediul artistic pentru umorul său acid, tranșant și (auto)ironic și pentru personajul său iconic OMULAN, personaj umanoid minimalist cu notorietate internațională, erou de bd alternativ și film de animație, cele mai recente producții fiind scurtmetrajul „Omulan!”(2015), produs cu sprijinul CNC și „Exterior în Izolare”, realizat în timpul lock-down-ului din martie 2020. Branea mai este cunoscut pentru animațiile din emisiunea „Marcă Înregistrată”, colaborarea cu Planeta Moldova, spoturile festivalului SoNoRo și grafica festivalului NexT IFF Bucharest unde a fost Director artistic timp de 11 ani, bd-urile, ilustrațiile și caricaturile din publicații ca Re:Publik, Kamikaze, APERITIFF sau Esquire Romania și pentru intervențiile sale discrete de tip streetart din București și alte capitale internaționale mai ales cu personajul său Birdy (de căutat prin UNATC ;). Cărți publicate: „Discursul cinematografic în animația de scurtmetraj” (2020), „De la idee la scurtmetrajul de animație” (2020). Cursuri predate în cadrul UNATC „I.L Caragiale”: Regie pentru film de animație (Licență și Master Animație), Animație și Arta filmului de animație (Master Film de Animație), Game Art – Animation și Game Art – Asset Creation (Master Art of Game Design – în limba engleză)