lect. Irina Dogaru
Irina Dogaru este lect. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București – Facultatea de Teatru, Departamentul Studii Teatrale. Este filolog. A absolvit, în cadrul Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (specializările Limba engleză și Limba spaniolă). Și-a susținut teza de doctorat în 2012 la Universitatea București, în domeniul Filologie – Literatură, în cadrul Facultății de Litere. Între anii 2001-2018, a fost cadru didactic titular la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din București. A fost profesor colaborator la Institutul Cervantes, la universitățile „Lumina” și „Ioan I. Dalles” din București, precum și la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Începând din 2018, predă limba engleză și limba spaniolă la UNATC (licență). Colaborează, ca traducătoare de beletristică, cu edituri prestigioase din România, precum „Humanitas”, „Polirom”, „ART”, „All”. Cărţi publicate: „Limba spaniolă. Simplu și eficient” (2006), „Antología de textos literarios españoles, Siglos XVIII-XX” (2013), „Curso de Literatura Española, Siglos XVIII-XX” (2014), „Alexandru Busuioceanu – Destinul unui român universal” (2018).