conf. Gabriel Apostol
Gabriel Apostol este conf. univ. dr. la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București – Departamentul Păpuși-Marionete. A absolvit, în 1994, Academia de Teatru şi Film din Bucureşti (în prezent UNATC), Facultatea de Teatru, profilul Artă teatrală, cu specializarea Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete. În același an, obține funcția de asistent universitar în cadrul aceleași catedre. În 2005, obţine titlul de Doctor în Teatru la UNATC „I.L. Caragiale”, cu teza: „Animația, de la tradiție la arta computerizată”. Observator și explorator al artei teatrului de animație din țară și străinătate, aplică în cadrul academic noi procedee de construcție și concepție a păpușii de teatru. Cariera sa artistică cuprinde nenumărate roluri în teatru, realizate în peste 35 de ani, majoritatea în teatre profesioniste de gen din țară și străinătate. Obține premii de interpretare, dar și multe premii de grup. De asemenea, a jucat o serie de roluri în filme artistice. Ca regizor, are peste 30 de montări de spectacole de teatru de animație pentru care a obținut 12 premii importante, în țară și străinătate: „Premiul Naţional pentru spectacol de Păpuşi şi Marionete” – Gala Premiilor Naţionale (Ministerul Culturii şi Cultelor), Premiul Publicului – Sestao (Spania), Premiul de regie – Festivalul Gulliver (Galați), Premiul pentru scenariu original – Puck Animafest (Cluj Napoca). A susținut peste 20 workshop-uri referitoare la arta teatrului de animație și la relația actorului cu obiectul animat. Inițiator al „Festivalului de Artă Medievală” de la Sighișoara și coordonator artistic a șapte ediții. Membru în Consiliul de conducere al „World Asociation of Puppeteers” și secretar „UNIMA România”.