conf. Popescu Dragoș Nicolae
Dragoș POPESCU, născut în 16.03.1966 la Craiova, este conferențiar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, Facultatea de Film, Departamentul Imagine Film și TV / Fotografie și predă Arta Imaginii de Film și Televiziune – la programele de studii, Arta Imaginii de Film și TV (master și licență). Dragoș POPESCU a absolvit în 1995, în fruntea promoției sale, Academia de Teatru și Film „I.L. Caragiale” din București, specializarea „Imagine de film și televiziune”. Filmul său de licență, a fost documentarul „Zece minute cu clasa muncitoare” (Regia, Florin Iepan). În 2011 obține titlul de Doctor în Cinematografie și Media, specializare Imagine de Film și TV, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. În 2012, publică la UNATC Press/București, cartea „MACHETE CINEMATOGRAFICE”. În cariera sa, ca Director de Fotografie , a semnat imaginea multor proiecte în genuri cinematografice diferite, cu o predilecție spre docudrama, atât cea produsă autohton, cum ar fi „Învingătorii” (Regia, Ovidiu Georgescu), dar, mai ales, spre cea produsă pentru marile canale internaționale de televiziune specializate, cum ar fi National Geographic Channel, sau History Channel. Unele dintre aceste producții au avut premiera și în România. Spre exemplu „Cuirasatul GRAF SPEE”, „Task Force Tutanchamun”, „Der Dom zu Munster”, etc. (Regia, Martin Papirowski). Ca lung metraj de ficțiune, poate fi amintit „Ultimul Zburător” (Regia, Ovidiu Georgescu). S-a dedicat și profesiunii pedagogice, din anul 2002. În anul 2003 devine cadru didactic titular la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, Facultatea de Film, Catedra de Imagine Film și TV. Pe lângă predarea teoretică și practică a cursurilor de măiestrie în Arta Imaginii de Film, este implicat activ în dezvoltarea de proiecte inovative, în special prin implementarea unor programe noi de studii pentru licență și master. Deasemenea, participă, organizează și conduce, comisii de admitere și de evaluare universitară. În luna noiembrie 2019, titularii departamentului l-au ales în funcția de Director al Departamentului de Imagine de Film și TV / Fotografie, pentru un prim mandat. În 2023, a fost reales în aceeași funcție, pentru un nou mandat de cinci ani.