Proiectul Madach 200, din cadrul Theatre Olympics, Budapesta

Într-o perioadă complicată pentru teatrul românesc și nu numai, la sfârșitul unui an universitar plin de provocări de reformulare a paradigmelor pedagogice și artistice, Departamentul de regie teatru al UNATC în colaborare cu Departamentul de actorie au avut privilegiul participării la un eveniment internațional de cercetare și creație de o anvergură internațională impresionantă. Această manifestare desfășurată la Budapesta în perioada 8 iunie-24 iunie 2023, a angajat peste 11 universități și școli de teatru din țări de pe 4 continente, invitate să articuleze împreună printr-un studiu aplicat pe epopeea dramatică Tragedia omului de Madach Imre, o perspectivă de studiu teoretic și practic celebrând 200 de ani de la nașterea marelui scriitor maghiar. Astfel, începând din luna martie a anului universitar ce tocmai s-a încheiat, colectivele teatrale din școlile de teatru internaționale care au acceptat această invitație, au început lucrul la fiecare din episoadele dedicate în funcție de locul de desfășurare și limba vorbită în fiecare episod ce se petrece într-un loc și timp istoric anume în opera originară. Conceptul acesta de interculturalitate și multilingvism este chiar fundamentul structural al poemului lui Madach, lucrarea sa amplă fiind construită pe modelul faustic în 15 episoade care urmăresc călătoria prin timp și spațiu a cuplului primordial, Adam și Eva, călăuziți de Lucifer, îngerul căzut, ce le oferă o perspectivă ontologică asupra umanității în splendoarea și decadența ei. Pentru studenții noștri întâlnirea cu acest tip de provocare a fost cu totul nouă și inedită, de aceea am fost extrem de bucuroasă să pot coordona un experiment de acest tip. Așadar, trei studenți de la regie teatru și 11 actori, studenți sau absolvenți ai programului de Master, anul 1, au pregătit împreună montarea a trei episoade, Praga 1 și Praga 2, episoade plasate în contextul istoric contemporan lui Madach și un episod din Lumea Ghețurilor, plasat de autorul maghiar într-o proiecție atemporală, o perspectivă utopică asupra unei lumi agonice dintr-un spațiu ficțional. Demersul analitic și creativ al studenților noștri m-a surprins în modul cel mai plăcut încă de la începutul lucrului, tocmai pentru ca lectura conceptuală și adaptarea textului au adus o perspectivă extrem de proaspătă și expresivă unui text în versuri, scris acum aproape două secole. Cu aceste episoade pregătite la București am participat apoi în perioada lunii iunie la Budapesta mai întâi la prezentarea tuturor montărilor internaționale, pe durata a trei zile, prilej cu care am putut viziona în context abordări multiple și practici de studiu și cercetare care definesc în mod specific metodele școlilor participante. Experiența adaptării și participării la aceste vizionari a fost în sine un spectacol de comunicare și cunoaștere identitară interculturală, multilingvistică  care se apropia de anvergura extraordinară a proiectului ce urma să devină în săptămânile următoare un mare spectacol. Partea finală a acestei perioade, până la data prezentării și filmării spectacolului conceput și coordonat de Attila Vidnyanszky în 23 iunie, a prilejuit încă o experiență puternică pentru studenții implicați pentru că au fost puși în situația de a colabora efectiv la recreerea fiecărui episod în parte, fie în personaje colective, fie în personaje multiplicate, cum ar fi variantele mai multor Adami, Eve sau Luciferi. Într-un spațiu scenografic imens, într-o hală dedicată și dotată exclusiv finalizării acestui spectacol, au fost redimensionate și îmbogățite vizual cu elemente de decor, costum, recuzită supradimensionată, efecte pirotehnice și efecte sonore life sau înregistrate, toate episoadele vizionate anterior și integrate unei stilistici pregnante și unice prin bagheta marelui regizor maghiar. Menționez ca cei trei studenți regizori români au fost puternic implicați în procesul de creație al spectacolului, fiind alături de alți doi colegi maghiari singurii studenți la regie din universitățile participante. Meritul lor a fost evident încă de la prezentarea exercițiilor pregătite în țară, de aceea au devenit  un fel de asistenți principali pentru spectacolul final, în timp ce actorii români au fost redistribuiți în toate episoadele uluitoarei producții. Așadar participarea românească a fost un pilon important până la încheierea întregului proces. Tocmai de aceea i-am rugat pe studenții  noștri regizori să comunice câteva gânduri legate de această experiență artistică multiculturală atât de intensă și de importantă. Gândurile lor sunt mai elocvente decât tot ce aș mai putea eu să adaug aici, de aceea închei prin a reitera cuvintele profesorilor mei care mi-au guvernat la rândul meu întreaga carieră: ideile mari, nasc spectacole mari. În mod evident mă refer aici la conținut, nu numai la formă.

Totul a inceput cu propunerea doamnei profesor Anca Bradu: trei studenti la regie, co-regizeaza trei fragmente din poemul dramatic Tragedia omului, urmând ca aceste bucăti să facă parte dintr-un spectacol multicultural, sub indrumarea regizorului si directorului Teatrului National din Budapesta, Attila Vidnyánszky. Deși părea destul de clar ce urma să se întâmple, întreaga experiență ne-a surprins prin magnitudinea ei: spațiile erau foarte mari (foste spatii industriale), cantitatea de material (șapte ore jumătate de material teatral), diversitatea limbajului stilistic si de limbă și, nu în ultimul rând, diversitatea culturală la care am fost expuși.

Primele zile, bucătile lucrate individual de fiecare țara au fost prezentate la Eiffel Art Studio – o fostă fabrică de trenuri, transformată in spatiu teatral. Următoarele repetiții urmau să aibă loc intr-un alt spațiu industrial, reimaginat ca un spatiu teatral – o fostă fabrică de ambarcatiuni. O hală gigantică, in care se aflau linii de containere – care serveau drept băi, dusuri si cabine ale actorilor – gradene pentru public, un podium si mult pământ. 

Spațiul conceput de Attila Vidnyánszky ne-a obligat să nu ramânem la soluțiile regizorale inițiale și să modificăm nu doar traseele actorilor, ci să refacem aceste scene tinând cont de caracteristicile halei in care ne aflam. Un exemplu ar fi schela, din cele doua episoade Praga, pe care o foloseam pentru a delimita spatiul lui Kepler, a fost inlocuită de o platformă, care exista in spatiu si se afla la 15-20 de metri înălțime. 

Întreaga experientă mi-a demonstrat încă o dată că teatrul funcționează cel mai bine când  se lucrează in echipă și fiecare individ simte că este necesar. Întregul proiect ne-a oferit un context in care să ne reprezentăm țara si să cunoastem alte culturi si limbaje teatrale. 

Theatre Olympics pentru mine s-a simțit ca o „once in a lifetime experience”. Festivalul a facilitat întâlnirea a 11 țări de pe 4 continente diferite realizându-se astfel un schimb cultural de care nu știu cât de curând voi mai avea parte. În primele zile am repetat la maxim pentru prezentarea care avea loc pe 12 iunie, simțeam că avem o misiune importantă, trebuie să ne reprezentăm țara și pe noi, misiune pe care am îndeplinit-o onorabil. Pentru mine toată această experiență a fost despre colaborare. Colaborarea începând cu noi, regizorii, încă de la București. Am lucrat împreună cu colegele mele de Master, Mara și Bianca într-o co-regie care părea aproape imposibilă. Cum reușesc 3 regizori/regizoare să se întâlnească și să poată realiza un concept coerent și legat, fără compromisuri (prea mari)? Încă nu am un răspuns, e un subiect asupra căruia trebuie să mai meditez, dar am izbutit, devenind o trinitate regizorală (micul nostru inside joke). Colaborarea a continuat și în cadrul festivalului, deoarece toți aveam o misiune comună, să realizăm în câteva zile pornind de la bucățile pe care le-am lucrat acasă și pe care le-am prezentat pe data de 12 un spectacol internațional. Am avut ocazia să lucrăm cu oameni din diverse culturi și oricât de clișeic ar suna, ne-am unit în diversitate. Attila Vidnyánszky a reușit să ne ofere un context în care să ne putem dezvolta împreună, în care să învățăm unii de la ceilalți, în care să fim într-un dialog permanent. E o experiența pe care cred că o voi purta mereu cu mine, care mi-a dat încredere în viitor deoarece e dovada vie că de oriunde vii, ne putem uni și mai ales că lucrurile cele mai frumoase se realizează împreună.

Insula Hajógyári, Budapesta.

Ruina-gigant a unei foste fabrici de bărci închide, într-o hală industrială, un multivers teatral menit să arate teribila călătorie a lui Adam prin timp și spațiu, alături de călăuza lui neobosită – Lucifer.

Attila Vidnyánszky, renumit pentru multiplele montări ale Tragediei omului, marchează cei 200 de ani de la nașterea autorului Imre Madách cu un spectacol-maraton, într-un spațiu neconvențional, în care peste 150 de actori dau viață fiecărui episod al acestei opere.

Noi, cei trei studenți de la master I Regie, alături de nouă studenți de la master I Actorie și două absolvente, am contribuit, cu universul nostru, la acest spectacol, prin montarea a trei dintre cele cincisprezece tablouri din care este compus poemul dramatic.

Dincolo de experiența unei co-regii, a lucrului cu un text dificil, criptat, desuet și a tuturor intemperiilor (normale, de altfel) din timpul montării celor trei episoade devenite „ale noastre”, consider că cea mai importantă miză a acestui proiect a fost să iau parte la crearea unui întreg, la armonizarea atâtor diversități estetice, fonetice, care țin de corporalitate sau cheie de joc actoricesc, de adaptare sau rescriere, de tehnică de sunet și lumini, de coregrafie și spațialitate, de scenografie, muzică, tempo, ritm, culoare, și altele, și altele…

În numai câteva zile, s-a ridicat un mecanism uriaș, funcțional ca o inimă nouă, în care am palpitat cu toții. Realizez că încă se mai poate, că încă există teatru, că putem privi în sus cu nădejde. Că (ne) putem striga la unison, aidoma tuturor actorilor în finalul spectacolului: Don’t be afraid!