UNATC organizează o nouă sesiune a programului de studii postuniversitare „Arta teatrului în educație”, la care lansăm cu drag invitația de participare. Acreditat de Ministerul Educației și înregistrat în Registrul Național al Programelor Postuniversitare (RNPP), la poziția 236, programul se va desfășura începând cu 31 octombrie 2022 și se adresează absolvenților cu licență în domeniul Teatru și artele spectacolului, de la specializările Actorie și Păpuși-marionete.
Cursurile din cadrul acestui program sunt: Didactica Artei Actorului; Spectacole de teatru pentru elevi; Jocuri teatrale pentru incluziune socială; Dramaturgie pentru copii și adolescenți.
Înscrierile se fac în perioada 14-25 octombrie 2022. Dosarul de înscriere va conține următoarele documente:
1. fișă de înscriere completată și salvată ca pdf (aici);
2. formular de consimțământ completat și salvat ca pdf (aici)
3. copie certificat de naștere;
4. copie de pe cartea de identitate;
5. copie de pe certificatul de căsătorie (pentru a dovedi schimbarea numelui);
6. copie de pe diploma de bacalaureat față-verso;
7. copie de pe diploma de licență față-verso.
Dosarul de înscriere se depune în format digital pe adresa de email mady.codalbu@unatc.ro până marți, 25 octombrie, ora 14:00 (orice întârziere nu va fi luată în considerare). Toate documentele de înscriere vor fi scanate și salvate într-un singur document pdf conform ordinii mai sus menționate, care va fi denumit cu numele candidatului. Dosarele incomplete sau care nu respectă această solicitare nu vor fi luate în considerare. Se poate folosi următorul program online, gratuit, care oferă servicii de transformare a imaginilor în pdf (convert jpg to pdf) și de lipire a mai multor documente pdf (merge pdf): www.ilovepdf.com.
Cursurile se vor derula în sistem hibrid, începând cu 31 octombrie, conform unui orar care va fi distribuit după finalizarea perioadei de înscriere. Programul este gratuit fiind finanțat de Ministerul Educației, prin FDI, în cadrul proiectului „Caravana UNATC, artă pentru tineri creativi” (CNFIS-FDI-2022-0711).