Rezidențe dramaturgie

Open Call

Radar Sofia (Bulgaria) și Asociația inCAP (România)
în parteneriat cu
Cultural Management Academy, din cadrul Goethe-Institut Bulgarien& Goethe Institut

în cadrul proiectului ”Drama Pact East”

oferim două rezidențe pentru dramaturgi, în cadrul cărora ne dorim să sprijinim scrierea a două texte originale, câte unul din fiecare țară.

Fiecare dramaturg selectat va avea asigurată cazarea în țara parteneră (rezidentul din România va locui în Sofia, rezidentul din Bulgaria în București), suma de 1000 EUR, iar textele selectate vor fi traduse și disponibile în format bilingv (română/bulgară).

Rezidențele vor avea loc simultan în perioada 15 ianuarie-15 februarie 2020, iar dramaturgii vor trebui să predea textul rezultat până la data de 30 martie.

Se vor organiza lecturi publice ale pieselor, urmând ca ulterior acestea să fie dezvoltate în spectacole de teatru.

Documente necesare înscrierii:
– CV, care să includă experiență anterioară ca dramaturg/ă
– un synopsis al piesei/textului propus
– un fragment de maxim 5 pagini dintr-un text scris anterior

Deadline pentru aplicații: 14 decembrie 2019
Anunțarea rezultatelor: 24 decembrie 2019
(Programul rezidenței efective poate fi ajustat împreună cu dramaturgul selectat.)

Tema rezidenței este ”minorități”, în sensul larg al termenului (orice problematică, fenomen sau subiect considerat minoritar/subreprezentat de către dramaturg poate fi abordat. Formele și formatele noi, experimentale, sunt bine-venite).
Așteptăm aplicațiile din România la adresa asociatiaincap@gmail.com