Festivalul D-BUTAN-T, ediția a IV-a

Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe a dat startul înscrierilor pentru cea de-a patra ediţie a Festivalului Naţional D-BUTAN-T, dedicată tinerilor coregrafi.

Conducerea teatrului, a anunţat, luni, că festivalul va avea loc în perioada 13-19 octombrie, iar la acesta pot participa coregrafi debutanţi, respectiv absolvenţi ai facultăţilor de teatru din ţară, masteranzi şi doctoranzi care au absolvit studiile cel mai devreme în anul 2017.

Criteriul de selecție a spectacolelor participante: coregrafia să fie realizată de un coregraf debutant.

Vom selecta 5 spectacole, promovând astfel 5 coregrafi debutanți din întreaga țară. Selecția producțiilor participante se va baza pe transmiterea spectacolelor filmate, nominalizarea coregrafului și a CV-ului acestuia.

Coregrafii debutanți eligibili sunt cei care au absolvit facultatea/masterul/doctoratul de teatru/coregrafie cel mai devreme în anul 2017.

Așteptăm înscrieri până pe data de 1.09.2019, pe mail: pr@tam.ro, secretarliterar@tam.ro, manager@tam.ro

sau în format fizic la adresa: Str. Korosi Csoma Sandor nr. 10, Sfântu Gheorghe, Covasna.